Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni au depistat un cetățean român care s-a prezentat la controlul de frontieră conducând un ansamblu de vehicule format dintr-un cap tractor marca Daf şi o remorcă marca Spitzer ce figura ca fiind radiată din circulaţie.
În ziua de 29 august a.c., în jurul orei 21.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, cetățeanul român Andrei B., în vârstă de 26 de ani, conducând un ansamblu de vehicule format dintr-un cap tractor marca Daf, înmatriculat în R.Moldova şi o remorcă marca Spitzer, ce avea aplicate plăcuţe de înmatriculare româneşti.
La control, polițiștii de frontieră au constatat că remorca figurează în bazele de date ca fiind radiată din circulaţie din data de 24 iulie 2017.
Cu privire la aspectele constatate, tânărul a declarat că a preluat remorca din municipiul Timişoara şi nu avea cunoştinţă despre situaţia mijlocului de transport.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate ori cu număr fals.