
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privinţa unui bărbat care conducea un autoturism ce tracta o remorcă cu număr fals de înmatriculare.
În data de 21 decembrie a.c., în jurul orei 01.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița-ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, un bărbat cu cetățenie portugheză și moldoveană, în vârstă de 30 de ani, care conducea un ansamblu de vehicule, format dintr-un autoturism înmatriculat în Franța și o remorcă ce avea aplicată o plăcuță cu număr de înmatriculare specific Luxemburg.
Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a remorcii, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că aceasta figurează în bazele de date ca fiind radiată din circulaţie de autoritățile din Luxemburg, iar în prezent nu figurează a fi înmatriculată în circulație întru-un alt stat.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate ori cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.












