Prețul unui permis de ședere fals -2.300 de euro și un dosar penal

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privinţa unei persoane cu cetățenie R. Moldova, care a prezentat la controlul de frontieră un permis de ședere aparent eliberat de către autorităţile lituaniene, ce s-a dovedit a fi fals.

În data de 09 aprilie  a.c., în jurul orei 06.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița-ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieși din țară, pasageră într-un autocar, o femeie cu cetățenie R. Moldova, în vârstă de 36 de ani.

La controlul de frontieră, femeia a prezentat alături de documentul de identitate şi un permis de ședere similar celor emise de autoritățile din Lituania.

Având suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului de ședere prezentat la control, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că documentul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.

 Cu privire la cele constatate, femeia a declarat că a procurat documentul în cauză în anul 2024, pe când se afla la muncă în Grecia, prin intermediul unor concetățeni, contra sumei de 2.300 de euro.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals și  fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

  • Prețul unui permis de ședere fals -2.300 de euro și un dosar penal

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe