
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privinţa unei tinere din Ucraina și unui cetățean moldovean care au prezentat la controlul de frontieră, câte un permis de ședere în Polonia, ce s-au dovedit a fi false.
În data de 07 decembrie a.c., în Punctul de Trecere a Frontierei Albița - ITPF Iaşi, în jurul orei 01.10, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în țară, pasageri în două mijloace de transport diferite, o femeie cu cetățenie Ucraina, în vârstă de 25 de ani și un bărbat cu cetățenie R. Moldova, în vârstă de 32 de ani.
La controlul de frontieră, cele două persoane au prezentat, alături de documentul de identitate, câte un permis de ședere similar celor emise de autoritățile din Polonia.
Având suspiciuni cu privire la autenticitatea permiselor de ședere prezentate la controlul de frontieră, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că documentele nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unora autentice, fiind false.
Cu privire la cele constatate, cei doi au declarat că în cursul acestui an au trimis, prin email, documentele necesare firmei la care sunt angajați, în Franța – aceeași firmă, iar în luna noiembrie au primit, prin poștă, la adresa de domiciliu, documentele prezentate la controlul de frontieră. Aceștia au mai declarat că nu au cunoștință despre faptul că permisul de ședere prezentat la control este fals ori falsificat.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.











