Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au depistat un cetățean moldovean care a prezentat la control un permis de ședere fals pe care îl procurase pentru a avea libertate de mișcare și ședere pe întreg teritoriul Spațiului Schengen.
În data de 11 septembrie a.c., în jurul orei 23.15, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni - ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, pasager într-un microbuz, un bărbat cu cetățenie R. Moldova, în vârstă de 37 de ani, ce intenționa să ajungă în Italia pentru a prelua un camion.
La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat pe lângă pașaport și un permis de ședere cu însemnele autorităţilor din Polonia. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului de ședere, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că documentul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals. Totodată, colegii noștri au constatat faptul că bărbatul depașise termenul legal de ședere în Spațiul Schengen.
Cu privire la cele constatate, persoana a declarat că în cursul acestui an, în timp ce era într-o parcare pentru camioane, fiind șofer profesionist, a stabilit cu o persoană să îi procure documentul în cauză plătind suma de 2.000 de euro, pentru a avea libertate de mișcare și ședere pe întreg teritoriul Spațiului Schengen.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals și fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.