Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări în privinţa unui bărbat, cetățean al Republicii Ucraina, care a prezentat la control un permis de conducere, eliberat de către autoritățile ucrainene, care s-a dovedit a fi fals.
În data de 15 octombrie a.c., în jurul orei 14.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pe sensul de intare în țară, în calitate de șofer al unui autoturism înmatriculat în Republica Bulgaria, un bărbat, cetățean ucrainean, în vârstă de 43 de ani.
Acesta a prezentat la control, pe lângă documentul de călătorie, un permis de conducere, cu fotografia și datele sale de identitate, eliberat de către autoritățile din Ucraina.
Deoarece colegii noștri au avut suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, au fost efectuate verificări suplimentare, ocazie cu care polițiștii de frontieră au stabilit faptul că permisul de conducere în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ”uz de fals”, ”complicitate la fals material în înscrisuri oficiale”, la finalizare urmând a se lua măsurile legale care se impun.