Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați–Rutier efectuează cercetări în privința unui cetățean român care transporta mai multe articole pirotehnice, fără a deține autorizație.
În data de 30 decembrie a.c., în jurul orei 22.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați–Rutier – ITPF Iaşi s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru a intra în țară un cetățean român, în vârstă de 22 ani, în calitate de conducător auto al unui autoturism înmatriculat în România.
Cu ocazia efectuării controlului de frontieră într-un rucsac aflat pe bancheta din spate a autovehiculului amintit au fost descoperite 21 de bucăți materiale pirotehnice de diferite mărci, în valoare totală de 300 de lei.
Bunurile descoperite au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor și introduse în camera de corpuri delicte.
În cauză a fost întocmită lucrare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de prepararea, producerea, experimentarea, deținerea, transmiterea sub orice formă, depozitarea, distrugerea, comercializarea, precum și folosirea de articole pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, T1, T2, P1 și P2, efectuate fără drept, faptă prevăzută și pedepsită de art. 37, alin. (2) din Legea nr. 92 din 6 iunie 2025 pentru modificarea și completarea Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive și contrabandă calificată.
Reamintim că, potrivit modificărilor recente ale legislației privind regimul materialelor explozive, deținerea, comercializarea și utilizarea materialelor pirotehnice sunt supuse unor condiții mai stricte, iar folosirea acestora de către persoane neautorizate este sancționată conform legii. Recomandăm cetățenilor să se informeze din surse oficiale înainte de a achiziționa sau utiliza astfel de produse și să respecte cu strictețe prevederile legale, pentru a preveni incidentele și consecințele juridice.
Polițiștii de frontieră continuă, în mod constant, acțiunile specifice pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale, în scopul asigurării unui climat de siguranță publică. Totodată, instituția noastră acționează în conformitate cu prevederile Spațiului Schengen și protejarea securității frontierelor.














