Poliţiştii de frontieră botoșăneni au îndepărtat în ultima săptămână, de pe luciul de apă, aproximativ 400 metri de plase de pescuit descoperite pe suprafaţa râului Prut și a lacului de acumulare Bucecea.
În data de 13 mai a.c., în jurul orei 22.30, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Stânca au observat cu ajutorul aparaturii de supraveghere două persoane care verificau plase de pescuit montate în râul Prut.
Colegii noștri s-au deplasat imediat la fața locului și au depistat în apă o plasă de pescuit din fir textil, în lungime totală de aproximativ 80 metri. Lucrătorii noştri au îndepărtat plasa de pescuit din apă, fiind ridicată în vederea cercetărilor, și au întocmit lucrări penale sub aspectul săvârşirii infracțiunii de pescuitul prin orice metode al reproducătorilor în perioada de prohibiţie, precum şi distrugerea icrelor embrionate de peşte în zonele de reproducere naturală și deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a setcilor, năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârşelor, vintirelor, precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial.
În data de 14 mai a.c., pe timpul executării unei misiuni specifice în cooperare cu reprezentanți AJVPS Botoșani, poliţiştii de frontieră botoșăneni din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani au descoperit pe lacul de acumulare Bucecea, trei plase de pescuit, cu lungime totală de 300 de metri.
Polițiștii de frontieră au îndepărtat plasa de pescuit din apă, fiind ridicată în vederea cercetărilor, și au întocmit lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de pescuitul prin orice metode al reproducătorilor în perioada de prohibiţie, precum şi distrugerea icrelor embrionate de peşte în zonele de reproducere naturală și deţinerea, utilizarea și/sau comercializarea uneltelor de plasă de tip monofilament.