Polițiștii de frontieră au descoperit patru bărbaţi care transportau bunuri furate

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorul Poliţiei de Frontieră Ţuţora au descoperit patru bărbaţi care încercau să transporte cu ajutorul unor atelaje hipo, 38 de baloţi din paie, care s-au dovedit a fi sustraşi.

În data de 09 august a.c., în jurul orei 21.10, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Ţuţora, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice cu autospeciala ce funcţionează pe principiul termoviziunii, au observat în extravilanul localităţii de frontieră Ţuţora, pe direcţia unei ferme agricole, mai multe persoane care încărcau baloţi de paie în atelaje hipo.

În cel mai scurt timp, colegii noştri s-au deplasat la faţa locului. În momentul în care persoanele au observat autospeciala poliției de frontieră, s-au ascuns în culturile înalte din zonă. Poliţiştii de frontieră au descoperit şi reţinut atât utilajele cât şi persoanele. La inventarierea bunurilor a rezultat cantitatea de 38 de baloţi din paie.

În urma aprofundării cercetărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că bunurile au fost sustrase de patru cetăţeni români cu vârste cuprinse între 27 şi 39 de ani, toţi domiciliaţi pe raza judeţului Iaşi.

Bunurile urmează să fie predate persoanei prejudiciate, iar pe numele persoanelor, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii  infracţiunii de furt.

  • Polițiștii de frontieră au descoperit patru bărbaţi care transportau bunuri furate
  • Polițiștii de frontieră au descoperit patru bărbaţi care transportau bunuri furate
  • Polițiștii de frontieră au descoperit patru bărbaţi care transportau bunuri furate

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe