Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați - rutier a descoperit 410 cartușe, într-un autoturism condus de un cetăţean ucrainean.
La sfârşitul săptămânii s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Galați - rutier - I.T.P.F. Iași, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei cetăţeanul ucrainean V.M., în vârstă de 42 de ani, la volanul unui autovehicul marca Volkswagen Touareg.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra mijlocului de transport, în cadrul căruia echipa comună de control, formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali, a descoperit în portbagajul și în compartimentul roții de rezervă 410 cartușe (10 de vânătoare, calibru 12 mm și 400 cartușe cu glonț, calibru 5,6 mm).
Cu privire la cele constatate, persoana în cauză a declarat că este vânător profesionist și că șoferul său a uitat aceste cartușe în autoturism, în urma desfășurării unei vânători pe teritoriul Ucrainei.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvărșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor şi de contrabandă calificată, iar cartușele urmează a fi predate lucrătorilor Serviciului Arme, Expozivi și Substanțe Periculoase din cadrul I.P.J. Galați pentru expertiză.