Permise de conducere false descoperite la controlul de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Albița, respectiv P.T.F. Galaţi-rutier efectuează cercetări cu privire la doi bărbaţi, care au prezentat la controlul de frontieră permise de conducere false.

În data de 18 iulie a.c., în jurul orei 17.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa - I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei pentru a intra în ţară, C.A. cu cetățenie română şi R. Moldova, în vârstă de 30 de ani, conducând un autoturism marca Mercedes Benz CLS 320, care a prezentat pe lângă documentele de călătorie şi un permis de conducere cu însemnele autorităţilor poloneze.

În data de 19 iulie a.c., în jurul orei 06.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier - I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei pentru a intra în ţară, F.M. cu cetăţenie R. Moldova, în vârstă de 32 de ani, al doilea şofer al unui microbuz marca Mercedes, care a prezentat pe lângă documentele de călătorie şi un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din R. Moldova.

Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate la controlul de frontieră în ambele cazuri, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că permisele de conducere nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unora autentice, fiind false.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals, în cazul lui C.A., respectiv fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, în cazul lui F.M.

  • Permise de conducere false descoperite la controlul de frontieră

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe