Permis ucrainean fals descoperit de poliţiştii de frontieră ieşeni

Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări cu privire la un bărbat, care a prezentat la control un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Ucrainace s-a dovedit a fi fals.

În data de 30 iunie a.c., în jurul orei 10.00, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni - I.T.P.F. Iaşi, pentru efectuarea formalităţilor necesare controlului de frontieră, un cetățean din R. Moldova, în vârstă de 47 de ani, conducând un autoturism, înmatriculat în R. Moldova.

La control, pe lângă documentele de călătorie, bărbatul a prezentat şi un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Ucraina. În urma verificărilor specifice s-a constatat că documentul în cauză nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări faţă de persoana sus-menţionată, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals şi  fals material în înscrisuri oficiale.

  • Permis ucrainean fals descoperit de poliţiştii de frontieră ieşeni
  • Permis ucrainean fals descoperit de poliţiştii de frontieră ieşeni

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe