Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări în privinţa unui bărbat, cetățean R. Moldova, care a prezentat la control un permis de conducere fals.
În data de 06 august a.c., în jurul orei 10.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, la volanul unui autoturism înmatriculat în Polonia, un bărbat, cetățean moldovean, în vârstă de 45 de ani.
Acesta a prezentat polițiștilor de frontieră un permis de conducere cu însemnele autorităților din Polonia, care avea fotografia și datele de identificare ale conducătorului auto.
Având suspiciuni cu privire la faptul că documentul prezentat la control nu ar fi autentic, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au descoperit că permisul de conducere nu prezintă condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals, uz de fals și conducerea unui autovehicul fără permis de conducere, la finalizare urmând a se lua măsurile legale care se impun.