Permis de conducere ucrainean fals, descoperit la controlul de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privinţa unui cetățean ucrainean, care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals.

În data de 12 octombrie a.c., în jurul orei 13.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița - ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei de stat, un cetățean ucrainean, în vârstă de 34 de ani, conducând autoturismul propriu.

La control, bărbatul a prezentat, alături de documentul de identitate, un permis de conducere similar celor emise de către autoritățile din Ucraina. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului de conducere prezentat, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că documentul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.

Cu privire la cele constatate, acesta a declarat că a accesat o aplicație utilizată în Ucraina pentru obținerea permiselor de conducere, a achitat, prin transfer bancar, suma de 300 de grivne și a primit, prin poștă, documentul. Acesta a mai declarat că nu are cunoștință că permisul prezentat la control este fals ori falsificat.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

  • Permis de conducere ucrainean fals, descoperit la controlul de frontieră

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe