Permis de conducere ucrainean fals descoperit de polițiștii de frontieră ieșeni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au descoperit la controlul de frontieră un permis de conducere similar celor emise de către autoritățile din Ucraina ce s-a dovedit a fi fals.

În data de 31 octombrie a.c., în jurul orei 08.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni - ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieși din ţară, conducând un autoturism, înmatriculat în Germania, un bărbat cu cetățenie ucraineană și germană, în vârstă de 34 ani.

La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat alături de documentul de călătorie și un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Ucraina.

În urma verificărilor specifice efectuate, s-a stabilit că permisul descoperit nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

  • Permis de conducere ucrainean fals descoperit de polițiștii de frontieră ieșeni

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe