Permis de conducere polonez fals, obținut scump, descoperit la trecerea frontierei

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea au descoperit un permis de conducere cu caracteristicile unui document polonez, care s-a dovedit a fi fals, pe care un cetățean moldovean, șofer al unui ansambu auto, l-a prezentat la controlul de frontieră.

În data de 08 mai a.c., în jurul orei 11.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea - ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pe sensul de ieșire din țară, la volanul unui autoturism care tracta o rulotă, ambele vehicule fiind înmatriculate în Germania, un cetățean moldovean, în vârstă de 51 de ani.

Acesta a prezentat la control, un permis de conducere valabil pentru categoriile B, BE și C, cu fotografia și datele sale de identitate, având caracteristici specifice celor eliberate de către autoritățile din Polonia.

Deoarece colegii noștri au avut suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, au fost efectuate verificări suplimentare, ocazie cu care polițiștii de frontieră au stabilit faptul că permisul de conducere în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals total.

Tânărul a declarat că a obținut permisul de conducere polonez, prin intermediul unei persoane pe care a cunoscut-o în mediul online, plătind pentru categoria E suma de 1300 de euro, scopul fiind acela de a-și mări șansele de angajare în statele din vestul Europei. Bărbatul a prezentat ulterior un permis de conducere valabil, emis de autoritățile din Republica Moldova, pentru categoriile B și C.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, la finalizare urmând a se lua măsurile legale care se impun. 

  • Permis de conducere polonez fals, obținut scump, descoperit la trecerea frontierei

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe