Permis de conducere fals procurat contra a 500 de euro

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit asupra unui bărbat, cu dublă cetățenie română şi R. Moldova, un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Polonia, care era fals.

În data de 21 octombrie a.c., în jurul orei 16.15, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a intra în ţară, la volanul unui  autoturism înmatriculat în Germania, un bărbat cu dublă cetăţenie, română şi R. Moldova, în vârstă de 29 de ani.

La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Polonia, care avea imprimate datele de identitate și fotografia acestuia.

Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a obţinut permisul de conducere prin intermediul unui cetăţean polonez, contra sumei de 500 de euro. Deşi deţine permis valabil de conducere, eliberat de autorităţile R. Moldova, a ales să procure un permis fals, deoarece în Germania, unde are locul de muncă, permisul de conducere moldovenesc este valabil doar 6 luni de la data înregistrării în Germania.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals şi  fals material în înscrisuri oficiale.

  • Permis de conducere fals procurat contra a 500 de euro

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe