Permis de conducere fals prezentat la control

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări cu privire la un cetăţean român care a prezentat la control un permis de conducere fals.

În data de 17 iulie a.c., în jurul orei 11.10, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa-I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, pentru a ieşi din ţară, cetățeanul român Constantin C., în vârstă de 28 de ani, domiciliat pe raza judeţului Vaslui, conducând un autoturism marca Mercedes, înmatriculat în R. Moldova.

La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat un permis de conducere, cu însemnele autorităţilor din R. Moldova, având fotografia și datele de identificare ale acestuia, valabil pentru categoriile “B” şi “C”.

Având suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului de conducere, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că documentul în cauză nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals total.

Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că are permis de conducere eliberat de către autorităţile din R. Moldova pentru categoriile “B” şi “C” din anul 2014, dar că acesta este reţinut de autorităţile moldoveneşti din decembrie 2017, în urma unui eveniment rutier. Acesta a mai adăugat că a procurat permisul prezentat la control în luna ianuarie a.c., de la o persoană pe care nu o cunoaşte, care s-a oferit să îi faciliteze restituirea permisului de conducere de la autorităţile competente contra sumei de 50 de euro.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals.

  • Permis de conducere fals prezentat la control   

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe