Permis de conducere fals, descoperit de poliţiştii de frontieră

Poliţişti de frontieră cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Foltești  efectuează cercetări cu privire la un cetățean bulgar, care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals, ce avea însemnele autorităților din Ucraina.

În data de 02 noiembrie a.c., în jurul orei 13.00, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești – I.T.P.F. Iași, a oprit în trafic, pentru control, pe D.N. 26, un autoturism înmatriculat în Bulgaria, condus de un cetățean bulgar, în vârstă de 48 de ani.

La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Ucraina. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare, în cadrul cărora au constatat că permisul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals total.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a obținut documentul prezentat la control în urma susținerii unui examen de conducător auto, în Ucraina în anul 2013.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă  permis de conducere .

  • Permis de conducere fals, descoperit de poliţiştii de frontieră

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe