Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări cu privire la un bărbat cu cetăţenie R. Moldova, care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals.
La sfârşitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa - I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei pentru a intra în ţară, conducând un ansamblu de vehicule format din camion şi semiremorcă, ambele înmatriculate în R. Moldova, cetăţeanul din R. Moldova, în vârstă de 41 de ani.
La controlul de frontieră, persoana în cauză a prezentat un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din R. Moldova, valabil pentru categoriile "A", "B", "C","D","BE", "CE "şi"DE" .
Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că permisul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals și că nu figurează în bazele de date ale autorităților din R. Moldova ca fiind posesor de permis de conducere.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat permisul de conducere descoperit la controlul de frontieră prin intermediul unui cetăţean din Federaţia Rusă, ale cărui date nu le cunoaşte, contra sumei de 5.000 de ruble și că nu a folosit până acum documentul în cauză.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals.