Pericol pe drumurile publice îndepărtat de polițiștii de frontieră gălățeni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galați au depistat un cetățean din Republica Moldova care condusese până în proximitatea Punctului de Trecere a Frontierei Galați-Rutier, deşi avea dreptul de a conducere anulat.

În data de 21 august a.c., în jurul orei 15.20, polițistul de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galați, care executa misiunea de la postul de control acces în Punctul de Trecere a Frontierei Galați-Rutier, l-a informat pe colegul de pe artera de control a sensului de ieșire din țară despre faptul că a observat că șoferulul unui autoturism, înmatriculat în Republica Moldova, a făcut schimb de locuri cu pasagerul aflat pe scaunul din dreapta.

 În momentul în care s-au prezentat la control cele două persoane, colegii noștri au solicitat bărbatului care fusese la volan, să prezinte permisul de conducere, dar acesta a motivat că l-a uitat acasă, fapt pentru care au fost efectuate verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că dreptul persoanei de a conduce autovehicule este anulat din anul 2020.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost anulat, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

  • Pericol pe drumurile publice îndepărtat de polițiștii de frontieră gălățeni

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe