Pericol pe drumurile publice

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Fălciu efectuează cercetări în privinţa unui cetățean român care a fost depistat, în trafic, tractând o remorcă neîmatriculată.

În data de 10 noiembrie a.c., în jurul orei 22.00, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Fălciu – I.T.P.F. Iaşi a oprit pentru control, pe raza localităţii de frontieră Blăgești, un ansamblu rutier format dintr-un utilaj agricol și o remorcă, condus de cetăţeanul român C.E., în vârstă de 47 ani.

La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că vehiculele nu au aplicate plăcuțe de înmatriculare. În urma verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că utilajul agricol este înregistrat la primăria comunei Blăgești, dar remorca nu figurează în bazele de date ca fiind înmatriculată sau înregistrată.

Cu privire la cele constatate bărbatul a declarat că foloseşte foarte rar remorca şi nu a considerat că este oportun şi nici nu se justifică costurile necesare înmatriculării acesteia.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tractare a unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate ori cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

  • Pericol pe drumurile publice
  • Pericol pe drumurile publice

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe