Muniție letală, fără documente prevăzute de lege, descoperită la frontiera de est

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița  efectuează cercetări cu privire la un bărbat cu dublă cetățenie, care intenționa să ajungă în Republica Moldova cu un transport de 49.900 de cartușe letale, fără a deține toate documentele prevăzute de lege, necesare transportului în cauză.

În ziua de 15 aprilie a.c, în jurul orei 17.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa - I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieși din ţară, O.I., cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 43 de ani, conducând un autovehicul înmatriculat în România, care transporta cartuşe letale pentru firma pe care o deţine în Republica Moldova.

Cu ocazia controlului de frontieră, deoarece bărbatul nu a putut prezenta aviz de tranzit eliberat de către structurile Poliţiei de Frontieră, echipa comună, formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali, a efectuat un control amănunţit asupra autovehiculului, în urma căruia a constatat faptul că bărbatul transporta un număr de 49.900 de cartușe letale, calibru 9 mm.

Cu privire la cele constatate, persoana în cauză a declarat faptul că nu avea cunoștință despre faptul că pentru transportul în cauză are nevoie de aviz din partea Poliției de Frontieră.

Întreaga cantitate de muniție a fost ridicată  în vederea continuării și definitivării cercetărilor.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată.

Recomandăm participanţilor la traficul de frontieră respectarea legislației incidente privind regimul armelor și munițiilor!

 Legea nr. 117/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, art 126^1:

 (1) Tranzitul armelor, pieselor și munițiilor pe teritoriul României se efectuează în baza avizului de tranzit eliberat de către structurile teritoriale ale Poliției de Frontieră Române.

(2) Pentru obținerea avizului de tranzit, persoanele fizice sau persoanele juridice autorizate trebuie să prezinte documente din care să rezulte că accesul pe teritoriul statului de destinație este permis.

  • Muniție letală, fără documente prevăzute de lege, descoperită la frontiera de est
  • Muniție letală, fără documente prevăzute de lege, descoperită la frontiera de est
  • Muniție letală, fără documente prevăzute de lege, descoperită la frontiera de est
  • Muniție letală, fără documente prevăzute de lege, descoperită la frontiera de est

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe