Având în vedere că, în acest sfârşit de săptămână, se celebrează sărbătoarea Rusaliilor şi, totodată, debutează vacanţa de vară pentru copii, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi şi-a adaptat misiunile în scopul fluidizării traficului în punctele de trecere a frontierei, precum şi pentru întărirea dispozitivului de supraveghere şi control la frontiera de stat.
Polițiștii de frontieră acționează alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţa publică în zona de competenţă.
Din experienţa anilor anteriori, este preconizată o creştere a valorilor de trafic în punctele importante de trecere a frontierei, sens in care, în funcţie de dinamica traficului, au fost dispuse măsuri pentru suplimentarea arterelor de control până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere, respectiv suplimentarea personalului.
Tot pentru fluidizarea traficului la granița de est, reprezentanţii Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi menţin permanent legătura cu autorităţile de frontieră din statele vecine, în vederea dispunerii unor măsuri comune.
Recomandări
- În condiţiile în care, conform estimărilor, cel mai tranzitat punct de trecere va fi Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, revenim cu precizarea de a fi tranzitate toate punctele de frontieră deschise traficului internațional, existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.
- Menționăm că, în zona de competență sunt şapte puncte de trecere a frontierei cu specific rutier:
- pe raza jud. Galaţi:
- P.T.F. Oancea - Cahul
- P.T.F. Galaţi - Giurgiuleşti
- pe raza jud. Vaslui:
- P.T.F. Albiţa – Leuşeni
- P.T.F. Bumbăta– Leova
- pe raza jud. Iaşi:
- P.T.F. Sculeni - Sculeni
- pe raza jud. Botoşani:
- P.T.F. Rădăuţi - Prut-Lipcani
- P.T.F. Stânca – Costeşti
- PTF Racovăţ - Diakivtsi
- Pregătirea din timp a documentelor de călătorie precum şi verificarea şi pregătirea documentelor necesare minorilor la ieşirea din ţară, în vederea scurtării timpului de control. Informaţii suplimentare privind documentele necesare copiilor care călătoresc în afara graniţelor ţării sunt disponibile pe pagina de internet a instituţiei noastre.
- O situație aparte se înregistrează în ceea ce privește traficul de mărfuri, deoarece în această perioadă se constată o creştere a numărul mijloacelor de transport marfă, in mod special la graniţa cu R. Moldova.
Menţionăm că, timpul pentru efectuarea controlului documentelor de către polițiștii de frontieră asupra camioanelor se păstrează în media de 5 minute/camion, iar în această perioadă, este folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere ale frontierei deschise pentru astfel de mijloace de transport.
Având în vedere că graniţa cu R. Moldova reprezintă frontiera externă a Uniunii Europene, la acești timpi, se mai adaugă și cei necesari efectuării controlului celorlalte autorități.
În acest context, recomandăm consultarea aplicaţiei Trafic on-line, disponibilă pe pagina de internet a instituţiei politiadefrontiera.ro, care prezintă o medie a timpului de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp.
Nu în ultimul rând, vă recomandăm ca, pentru aflarea condiţiilor de călătorie impuse de diferite state din lume, să consultaţi site-ul Ministerului Afacerilor Externe, paginile dedicate misiunilor diplomatice la Bucureşti sau aplicaţia Călătoreşte în siguranţă aparţinând MAE.