Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti efectuează cercetări cu privire la trei cetăţeni români, doi bărbați și o femeie, care au săvârşit infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.
La sfârșitul săptămânii trecute, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti - I.T.P.F. Iași, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe raza localităţii de frontieră Foltești, a efectuat semnalele regulamentare de oprire pentru un autoturism marca Nissan X-Trail, înmatriculat în România, condus de un gălățean, în vârstă de 34 de ani.
Cu ocazia efectuării controlului, existând suspiciuni cu privire la dreptul de a conduce autovehicule, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări specifice, în urma cărora au constatat că bărbatul are dreptul de a conduce suspendat ca urmare a săvârşirii unei abateri la regimul circulaţiei rutiere.
Polițiștii de frontieră din cadrul aceluiași sector, au oprit pentru control în zona de competență un autoturism marca Volkswagen Touran, condus de un cetățean român în vârstă de 43 de ani și un alt autoturism marca Renault Megane condus de o femeie în vârstă de 23 de ani.
La solicitarea documentelor pentru control, ambele persoane aflate la volan nu au putut prezenta permisele de conducere, fapt pentru care poliţiştii de frontieră au efectuat verificări, în urma cărora au constatat că cei doi conducători ai autoturimelor în cauză nu dețineau permise de conducere.
În primul caz, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, iar în celelalte două cazuri se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.