Lucrare penală pentru tractarea unei rulote neînmatriculate

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări pe numele unui bărbat care s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, la volanul unui autovehicul care tracta o rulotă neînmatriculată.

La sfârșitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea - I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, cetățeanul român L.A., în vârstă de 23 de ani, care conducea un ansamblu rutier format dintr-un autovehicul marca Mercedes, înmatriculat în Bulgaria și o rulotă ce nu avea aplicate plăcuțe cu număr de înmatriculare.

În urma verificărilor specifice efectuate, poliţiştii de frontieră au constatat că rulota nu este înregistrată sau înmatriculată.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a achiziționat recent rulota și nu cunoștea faptul că aceasta trebuie înmatriculată sau înregistrată.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate

  • Lucrare penală pentru tractarea unei rulote neînmatriculate

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe