La volanul unui autoturism, în trafic, fără drept

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huşi efectuează cercetări cu privire la un bărbat cu cetăţenie R. Moldova care a fost depistat conducând un autoturism, deşi avea dreptul de a conduce vehicule suspendat.

În ziua de 17 mai a.c., în jurul orei 20.00, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huşi - I.T.P.F. Iaşi a oprit pentru control, pe raza localităţii de frontieră Râşeşti, un autoturism înmatriculat în R. Moldova, condus de un cetăţean din R. Moldova, în vârstă de 62 de ani.

La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat o dovadă a reţinerii permisului de conducere, fără drept de circulaţie, pentru abateri săvârşite în trafic.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul având dreptul de conducere suspendat, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

  • La volanul unui autoturism, în trafic, fără drept

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe