La volan sub influența drogurilor

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Oancea au  oprit în trafic un autoturism condus de un bărbat care a ieșit pozitiv la canabis, în urma testării cu aparatul DrugTest. 

La sfârșitul săptămânii trecute, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oancea - I.T.P.F. Iași a oprit în trafic, pe D.N. 26, în localitatea de frontieră Gănești, un autoturism marca Mercedes, înmatriculat în România, condus de un gălățean în vârstă de 21 de ani.

La controlul de frontieră, colegii noștri au descoperit în torpedoul autoturismului două dispozitive de râșnit și mai multe foițe pentru confecționarea țigărilor. Totodată polițiștii de frontieră au observat că bărbatul care se afla la volan era incoerent și avea pupilele dilatate, motiv pentru care a fost solicitat un echipaj din cadrul Serviciului Rutier Galați, în vederea testării cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv la cannabis.

În conformitate cu prevederile legale în vigoare, persoana în cauză a fost condusă la Spitalul orășenesc Târgu Bujor, pentru a i se preleva probe biologice.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.

  • La volan sub influența drogurilor
  • La volan sub influența drogurilor
  • La volan sub influența drogurilor

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe