La volan sub influenţa băuturilor alcoolice

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Bivolari au depistat în trafic un bărbat care conducea un autoturism, deşi era într-o stare avansată de ebrietate.

În data de 23 februarie a.c., în jurul orei 04.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Bivolari au observat, în apropierea localităţii de frontieră Bălteni, județul Iași, un autoturism care avea o direcţie de deplasare sinuoasă şi al cărui şofer a frânat brusc şi a stins luminile de deplasare, la vederea colegilor noştri.

Poliţiştii de frontieră au procedat la legitimarea persoanei şi au constatat faptul că la volanul mijlocului de transport era cetăţeanul român M.P., în vârstă de 19 ani, domiciliat pe raza judeţului Iaşi.

Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au observat că bărbatul emană o puternică halenă alcoolică, motiv pentru care a fost condus la sediul Serviciului Poliţiei Rutiere Iaşi în vederea testării cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Spitalul Clinic de Urgenţă " Prof. Dr. Nicolae Oblu" Iaşi în vederea recoltării de mostre biologice.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

  • La volan sub influenţa băuturilor alcoolice

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe