La volan sub influenţa alcoolului

Poliţişti de frontieră din cadrul Sectoarelor PF Țuțora şi Iaşi au depistat în trafic doi bărbaţi care conduceau autoturisme, deşi consumaseră băuturi alcoolice.

În data de 10 aprilie a.c., în jurul orei 23.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Țuțora, jud. Iași au oprit pe DJ249B Moreni-Osoi, în apropierea localităţii de frontieră Osoi, un autoturism marca Dacia Logan, înmatriculat în România, condus de cetăţeanul român Sorin C., în vârstă de 49 de ani.

Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au constatat că bărbatul emană o puternică halenă alcoolică, fapt pentru care a fost condus la sediul Serviciului Poliţiei Rutiere Iaşi, pentru efectuarea testului alcoolscopic. În urma testării, a rezultat că bărbatul are o alcoolemie de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, bărbatul a fost condus la Spitalul Sfântul Spiridon Iași, pentru recoltarea de probe biologice.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

În data de 11.04.2017, ora 01.40, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Iaşi, pe timpul executării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, au oprit în trafic, pentru control, pe raza localităţii de frontieră Golăiești, un autoturism marca Opel-Astra, condus de cetăţeanul român Gheorghe-Dan B., în vârstă de 44 ani.

Pe timpul controlului efectuat, lucrătorii noştri au constatat că bărbatul emană o puternică halenă alcoolică, motiv pentru care a fost condus la sediul Serviciului Poliţiei Rutiere Iaşi în vederea testării cu aparatul etilotest, şoferul refuzând efectuarea testului alcoolscopic. Ulterior, a fost condus la Spitalul de Urgenta Sf. Spiridon-Iaşi unde a refuzat şi recoltarea de mostre biologice.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

  • La volan sub influenţa alcoolului

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe