La volan, fără drept

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Foltești efectuează cercetări cu privire la un tânăr care a fost depistat în zona de competență la volanul unui autoturism, folosind un permis de conducere fals, deşi nu deţinea dreptul de a conduce.

În data de 10 decembrie a.c., în jurul orei 13.30, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Foltești - I.T.P.F. Iași, pe timpul unei misiuni specifice, au oprit în localitatea de frontieră Frumușița – jud. Galați, un autoturism marca Renault Megan, înmatriculat în România, condus de gălățeanul B.G., în vârstă de 28 de ani.

La controlul de frontieră, pe lângă documentele de identitate, tânărul a prezentat şi un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Ucraina.

Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, lucrătorii noştri au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au constatat faptul că permisul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui document autentic, acesta fiind fals.

Totodată, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că bărbatul în cauză nu deţine dreptul de a conduce autovehicule.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a obţinut permisul de conducere în luna iulie a acestui an, în Ucraina şi nu avea cunoştinţă despre faptul că documentul prezentat la control ar fi fals.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals și de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, la finalizare fiind luate măsurile legale care se impun.

  • La volan, fără drept

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe