La volan, cu un permis nerecunoscut de legea română

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privinţa unui cetățean din Republica Moldova, care a fost depistat conducând un autoturism, deși permisul de conducere deținut nu-i conferea dreptul de a conduce autovehicule pe teritoriul României.

În data de 26 aprilie a.c., în jurul orei 19.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – ITPF Iași, s-a prezentat pentru a ieși din ţară, conducând un autoturism înmatriculat în Lituania,  un cetățean din R. Moldova, în vârstă de 19 de ani.

Tânărul a prezentat la control un permis de conducere eliberat de autorităţile din Transnistria, document ce nu este recunoscut de statul român.

Colegii noștri au efectuat verificări specifice, în urma cărora s-a concluzionat că bărbatul nu este posesor de permis de conducere internațional, care să-i confere dreptul de a conduce un vehicul pe teritoriul României.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere. La finalizarea cercetărilor, se vor lua măsurile legale care se impun.

  • La volan, cu un permis nerecunoscut de legea română

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe