La volan cu drept de conducere nerecunoscut de statul român

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Foltești efectuează cercetări cu privire la un bărbat cu cetățenie S.U.A., care a prezentat la control un permis de conducere eliberat de către autoritățile acestui stat, fară a deține și un permis de conducere internațional pentru ca dreptul acestuia de a conduce să fie recunoscut și pe drumurile publice din România.  

În data de 27 octombrie a.c., în jurul orei 16.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti – I.T.P.F. Iași, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe raza localităţii Vlădești, județul Galați, au efectuat semnalele regulamentare de oprire pentru un autoturism marca Opel, înmatriculat în Franța, condus de un bărbat, cu cetățenie S.U.A., în vârstă de 32 de ani.

Șoferul a prezentat la control un permis de conducere eliberat de SUA, având imprimate datele și fotografia sa, fără a deține și un permis de conducere internațional, pentru ca dreptul acestuia de a conduce să fie recunoscut și pe drumurile publice din țara noastră.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că nu are cunoştinţă despre aceste cerințe legislative.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu are drept de a conduce recunoscut, la finalizarea cercetărilor, urmând a fi luate măsurile legale care se impun.

  • La volan cu drept de conducere nerecunoscut de statul român
  • La volan cu drept de conducere nerecunoscut de statul român

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe