La trecerea frontierei, fără a deține categorie corespunzătoare

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oancea efectuează cercetări cu privire la un bărbat care conducea un ansamblu rutier, deşi permisul de conducere valabil deţinut nu îi dădea dreptul.

În data de 07 martie a.c., în jurul orei 03.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea /ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieși din ţară, un cetățean moldovean, în vârstă de 34 de ani, conducând un ansamblu rutier format din camion și remorcă, vehiculele fiind înmatriculate în Republica Moldova.

Cu ocazia efectuării controlului, conducătorul auto a prezentat un permis de conducere, valabil pentru categoriile B și C, dar nu și pentru categoria CE, necesară conducerii ansamblului rutier respectiv.

Persoana în cauză nu s-a informat în mod corect și complet în prealabil crezând că deține drept de a conduce un astfel de ansamblu rutier doar cu categoria C. 

În cauză colegii noștri efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană cu permis de conducere necorespunzător categoriei vehiculului respectiv, la finalizare urmând a se lua măsurile legale care vor fi dispuse.

  • La trecerea frontierei, fără a deține categorie corespunzătoare
  • La trecerea frontierei, fără a deține categorie corespunzătoare

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe