La operațiuni comerciale cu drept de conducere suspendat

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului Poliției de Frontieră Zona Liberă Galați au depistat un cetăţean român, care s-a prezentat pentru operațiuni comerciale la volanul unui automarfar, deși avea dreptul de a conduce suspendat.

În data de 10 ianuarie a.c., în jurul orei 14.30, în Punctul Poliției de Frontieră Zona Liberă Galați - ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, un cetățean român, în calitate de conducător auto al unui ansamblu rutier format dintr-un cap tractor și o semiremorcă, ambele înmatriculate în România.

La solicitarea colegilor noștri, bărbatul, în vârstă de 30 de ani, a prezentat la control un permis de conducere românesc valabil, dar în urma verificărilor specifice în baza de date e–DAC, polițiștii de frontieră au constatat faptul că dreptul persoanei de a conduce autovehicule pe teritoriul României figurează cu mențiunea ,,restricții – suspendat”.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

  • La operațiuni comerciale cu drept de conducere suspendat

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe