
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut efectuează cercetări în privinţa unui bărbat, cetățean R. Moldova, care s-a prezentat la control la volanul unui autoturism ce figura radiat din circulație de către autoritățile din Lituania.
În data de 06 noiembrie a.c., în jurul orei 17.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut - ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, la volanul unui autoturism înmatriculat în Lituania, un bărbat, cetățean moldovean, în vârstă de 56 de ani.
Colegii noștri au avut suspiciuni cu privire la faptul că autoturismul este radiat din circulație, motiv pentru care au efectuat verificări suplimentare în bazele de date specifice. Astfel, au stabilit faptul că autoturismul este radiat din circulație de către autoritățile din Lituania.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, la finalizare urmând a se lua măsurile legale care se impun.












