Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti au depistat, în trafic, un bărbat care conducea un moped fără a deţine permis de conducere.
Pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti - I.T.P.F. Iași a procedat la oprirea în trafic, pe raza localităţii de frontieră Vlădeşti, a unui moped marca HONDA, condus de cetăţeanul român Nicuşor C., în vârstă de 44 de ani, domiciliat pe raza judeţului Galaţi.
Extinzând cercetările, polițiștii de frontieră au constatat că bărbatul deţine permis de conducere pentru categoriile BE şi CE, iar pentru a putea conduce mopedul în cauză era necesară categoria A1.
Cu privire la cele constatate, Nicuşor C. a declarat că mopedul aparţine soacrei şi intenţiona să se deplaseze în Republica Moldova.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.