Ieșean în stare de ebrietate, depistat în trafic, la volan 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Tomeşti au depistat în trafic, un bărbat care conducea un autoturism, deşi consumase băuturi alcoolice, acesta aflându-se în stare avansată de ebrietate.

În data de 08 iunie a.c., în jurul orei 19.20, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Tomeşti- I.T.P.F. Iaşi au oprit, pentru control, pe  DN 28, pe raza localităţii Tomeşti, un autoturism, condus de către un cetățean român, în vârstă de 51 de ani, din județul Iași.

Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au observat că bărbatul emana o puternică halenă alcoolică, motiv pentru care a fost condus la sediul Serviciului Poliţiei Rutiere Iaşi în vederea testării cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În conformitate cu prevederile legale în vigoare, persoana în cauză a fost condusă la  sediul IML Iaşi, pentru a i se preleva probe biologice în vederea stabilirii concentraţiei de alcool în sânge.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe