Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Tomeşti au depistat în trafic un bărbat care conducea un autoturism, deşi consumase băuturi alcoolice și se afla în stare avansată de ebrietate.
În data de 07 iulie a.c., în jurul orei 04.30, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, pe raza localității de frontieră Țuțora, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Tomeşti - I.T.P.F. Iași au procedat la efectuarea semnalelor regulamentare de oprire a unui autoturism înmatriculat în România.
Cu ocazia controlului autoturismului condus de un ieşean în vârstă de 28 de ani, polițiștii de frontieră au observat că bărbatul emana o puternică halenă alcoolică, motiv pentru care a fost condus la sediul Serviciului Poliţiei Rutiere Iaşi în vederea testării cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În conformitate cu prevederile legale în vigoare, persoana a fost condusă la Spitalul Clinic de Neurochirurgie N. Oblu Iași, pentru a i se preleva probe biologice în vederea stabilirii concentraţiei de alcool în sânge.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.