Poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Folteşti au depistat în trafic un cetăţean român care conducea un ansamblu auto, deşi nu avea un permis corespunzător.
La sfârşitul săptămânii trecute, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Folteşti-I.T.P.F. Iași aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu au oprit în trafic, pentru control, pe D.N. 26, pe raza localităţii de frontieră Vlădeşti, un autoturism marca Land Rover Freelander, ce tracta pe o platformă un autovehicul, toate înmatriculate în România, având o masă maximă autorizată de 4250 kg, condus de cetăţeanul român Gică C., în vârstă de 29 de ani, domiciliat pe raza judeţului Iaşi.
La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că Gică C. este posesor al unui permis de conducere valabil doar pentru categoriile AM, B1 şi B, iar pentru a putea conduce ansamblul în cauză îi este necesar permis de categorie BE sau CE.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategioriei din care face parte vehiculul respectiv.