
Polițiștii de frontieră din Galați au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui autoturism, 10.800 de țigarete pentru care proprietara nu a putut prezenta documente de proveniență.
La data de 5 martie a.c., polițiștii de frontieră gălățeni, aflați în misiune pe raza municipiului Galați, au identificat în apropierea unei piețe un autoturism în care se afla o femeie în vârstă de 47 de ani, cu dublă cetățenie română și a Republicii Moldova, proprietara vehiculului.
În urma verificării autoturismului, polițiștii au descoperit în interior 10.800 de țigarete (580 de pachete) care aveau aplicat timbru de acciză al Republicii Moldova, pentru care persoana în cauză nu deținea documente de proveniență.
Bunurile, în valoare totală de aproximativ 10.440 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării. În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.












