Fals procurat cu 100 de euro, descoperit la controlul de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări în privinţa unui bărbat, care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals.

În data de 30 decembrie a.c., în jurul orei 08.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni/I.T.P.F.Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară  R.I., cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 37 de ani, conducând un microbuz, înmatriculat în Germania.

La controlul de frontieră, persoana în cauză a prezentat  un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Federația Rusă. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că permisul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat documentul în anul 2016, când lucra în Moscova, prin intermediul unui cetăţean ale cărui date nu le cunoaşte, contra sumei de 100 de euro.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals și fals material în înscrisuri oficiale la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

  • Fals procurat cu 100 de euro, descoperit la controlul de frontieră
  • Fals procurat cu 100 de euro, descoperit la controlul de frontieră

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe