Dosar penal pentru un transport de peşte fără documente legale  

Poliţiştii de frontieră brăileni au întocmit dosar penal pentru braconaj piscicol unui bărbat care transporta aproximativ 125 kilograme de peşte fără a deţine documente legale.

 În data de 22 iulie a.c., la ora 08.40, poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Brăila, I.T.P.F. Iași, aflaţi într-o misiune specifică, au oprit în trafic pentru control, în localitatea Brăila, un autoturism marca Opel Astra înmatriculat în România, condus de cetățeanul român Lucian C., în vârstă de 53 de ani, domiciliat pe raza judeţului Brăila.

La controlul efectuat asupra mașinii, în portbagaj, a fost descoperită cantitatea de 125 kilograme peşte, diferite specii, pentru care bărbatul nu deţinea documente de provenienţă.

Bărbatul a declarat că a pescuit o parte din peşte din diferite lacuri din zonă, iar restul l-a achiziţionat de la diverse persoane ale căror identitate nu o cunoaşte.

Întreaga cantitate de peşte a fost ridicată în vederea predării către o unitate de profil, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peştelui și altor viețuitoare acvatice obținute din pescuit şi a produselor din peşte obţinute din pescuit.

  • Dosar penal pentru un transport de peşte fără documente legale  

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe