Dorul de soră poate aduce uneori lucrări penale

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Bivolari au depistat, în trafic, un cetățean român care conducea un autoturism, deşi era în stare de ebrietate.

În data de 04 aprilie a.c., în jurul orei 02.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Bivolari, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit, pe raza localităţii de frontieră Tabăra, pentru control, un autoturism înmatriculat în România, condus de un botoșănean, în vârstă de 23 de ani.

La solicitarea prezentării documentelor, colegii noştri au constatat faptul că tânărul emană o puternică halenă alcoolică, fiind solicitat sprijinul unui echipaj al Poliţiei Rutiere Iași în vederea testării cu aparatul etilotest. La testare a reieşit o alcoolemie de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cu privire la cele constate, tânărul a declarat că deși a consumat băuturi alcoolice în cursul zilei s-a gândit că ar fi potrivit să își viziteze sora.

Bărbatul a fost condus la Spitalul Clinic de Urgență “Prof. Dr. N. Oblu” Iași, pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

  • Dorul de soră poate aduce uneori lucrări penale

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe