Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești au depitat un bărbat care conducea un ansamblu rutier, pe care pasagerul din dreapta i-l încredințase, fără a deține un permis de conducere corespunzător.
În data de 14 ianuarie a.c., în jurul orei 20.40, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești – ITPF Iași, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe raza localității Cuca, a efectuat semnalele regulamentare de oprire pentru un ansamblu rutier, format dintr-un autoturism care tracta o remorcă tip platformă. Ambele vehicule componente ale ansamblului rutier erau înmatriculate în România iar șoferul este cetățean român, în vârstă de 27 de ani, care era însoțit de un tânăr în vârstă de 20 de ani, ambii domiciliați pe raza județului Iași.
Cu ocazia efectuării controlului, conducătorul auto a prezentat un permis de conducere emis de autoritățile române, valabil pentru categoriile AM, B1 și B, dar nu și pentru categoria BE, necesară conducerii ansamblului rutier respectiv.
Cele două persoane au declarat că ansamblul auto în cauză a fost încredințat de către pasager gândindu-se că nu ar putea fi opriți în trafic și verificați.
În cauză colegii noștri efectuează cercetări privind ambele persoane, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană a cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte autovehiculul respectiv și încredințarea unui vehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane care nu posedă permis de conducere, la finalizare urmând a se lua măsurile legale care vor fi dispuse.