Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești au identificat şi reținut pe direcţia localităţii Măstăcani, județul Galați, două persoane de sex masculin care au intrat ilegal în România, traversând înot râul Prut.
În data de 14 septembrie a.c, în jurul orei 06.45, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere în zona de competenţă, un echipaj al Poliţiei de Frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești–ITPF Iași, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza localității Măstăcani, județul Galați a observat pe digul de protecție al râului Prut două persoane care nu-și justificau prezența în zonă.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt cetățeni indieni, cu vârstele de 27, respectiv 28 de ani, care au traversat înot râul Prut din Republica Moldova în România.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat, iar cetățenii indieni au fost predați autorităților din Republica Moldova, în baza acordului de readmisie dintre cele două țări.