Doi cetăţeni depistaţi conducând deşi aveau acest drept suspendat

Poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti şi al Punctului de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier efectuează cercetări pe numele a doi bărbaţi care au fost depistaţi în trafic, conducând două autoturisme, deşi ambii aveau suspendat dreptul de a conduce vehicule.

În data de 05 noiembrie a.c. în jurul orei 11.30, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice, de supraveghere şi control, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti a oprit în trafic, pentru control, pe raza localităţii de frontieră Ijdileni, un autoturism marca Volskwagen, înmatriculat în România, condus de Sergiu C., cu cetăţenie română şi moldovenească, în vârstă de 37 ani, domiciliat pe raza judeţului Galaţi.

În urma verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că permisul de conducere al bărbatului, eliberat de catre autorităţile moldovenesti, era suspendat din luna septembrie, de către lucrătorii Poliţiei Rutiere Galaţi, pentru o abatere la regimul circulaţiei.

Câteva ore mai târziu, în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier- I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, conducând un autoturism marca Dacia Logan, gălăţeanul Jan  C., însoţit de Rodion T., cu cetăţenie română şi moldovenească, în vârstă de 29 de ani.

Odată cu începerea controlului de frontieră, poliţistul de frontieră a fost informat de către colegul ce desfăşoară activitatea la punctul de acces, că cei doi bărbaţi au oprit autoturismul la aproximativ 20 de metri de intrarea în punct şi au schimbat locurile între ei.

Astfel i-a fost solicitat lui Rodion T. să prezinte la control permisul de conducere. Acesta a declarat ca deţine permis de conducere eliberat de autorităţile moldovene, dar este reţinut de către acestea pentru o abatere la regimul circulaţiei.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pe numele lui Sergiu C. şi Rodion T. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat.

  • Doi cetăţeni depistaţi conducând deşi aveau acest drept suspendat   

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe