
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit, ascunse asupra unui bărbat cu cetățenie româno-moldoveană, un permis de conducere și un certificat de competență profesională, ce s-au dovedit a fi false.
În data de 09 februarie a.c., în jurul orei 21.20, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – ITPF Iași, s-a prezentat pentru a intra în ţară, pasager într-un autoturism, un bărbat cu cetățenie româno-moldoveană, în vârstă de 29 de ani.
Cu ocazia controlului de frontieră efectuat asupra mijlocului de transport și persoanelor, colegii noștri au descoperit, ascunse asupra tânărului, un permis de conducere și un certificat de competență profesională, similare documentelor emise de autoritățile din Polonia, având inscripționate fotografia şi propriile date de identificare.
Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentele în cauză nu îndeplinesc condițiile de formă și fond ale unora autentice, fiind falsuri.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.











