Documente false descoperite de poliţiştii de frontieră din P.T.F. Galați-rutier

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați-rutier efectuează cercetări cu privire la doi bărbați (un cetățean moldovean și un ucrainean) care au fost depistați la controlul de frontieră cu documente false.

* La sfârșitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați-rutier – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat la controlul de frontieră, cetățeanul R. Moldova, T.I., în vârstă de 25 de ani, conducând un autoturism marca Mercedes, înmatriculat în Bulgaria.

La controlul de frontieră, T.I. a prezentat o asigurare internațională tip “carte verde” și un certificat care atestă efectuarea inspecției tehnice periodice pentru autoturismul pe care îl conducea.

Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor în cauză, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acestea nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unora autentice, fiind false.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a achiziționat autoturismul de la un cetățean român și nu avea cunoștință despre faptul că asigurarea internațională tip “carte verde” și certificatul care atestă efectuarea inspecției tehnice periodice nu ar fi fost autentice.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

* Câteva ore mai târziu, s-a prezentat în acelaşi punct de trecere a frontierei, pentru efectuarea formalităţilor de control, cetățeanul ucrainean N.V., în vârstă de 36 de ani, care conducea un ansamblu de vehicule format dintr-un cap tractor marca Mercedes și  o semiremorcă,  ambele înmatriculate în Ucraina.

La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat pe lângă documentele de identitate şi un certificat de competență profesională pentru transport internațional de mărfuri.

Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acesta nu îndeplinește condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că nu avea cunoștință despre faptul că documentul în cauză nu ar fi fost autentic.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

  • Documente false descoperite de poliţiştii de frontieră din P.T.F. Galați-rutier

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe