Documente false depistate la controlul de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit ascunse, asupra a doi cetățeni din R. Moldova, un permis de conducere si două cărți de identitate false, care urmau să fie folosite în Germania.

În cursul zilei de ieri, 25 octombrie a.c., la Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa - I.T.P.F. Iași, s-au prezentat pentru a intra în ţară, pasageri în două microbuze, cetăţenii din R. Moldova, Eugen C. și Ion P., cu vârsta de 21 de ani, respectiv, 34 de ani.

În baza unei analize de risc pe linia migrației ilegale, poliţiştii de frontieră au solicitat lucrătorilor vamali efectuarea unor controale amănunţite asupra mijloacelor de transport și persoanelor, în urma cărora au fost descoperite, în buzunarele interioare ale hainelor celor doi tineri, câte o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, pe care erau imprimate fotografiile celor doi.

Totodată, în urma controlului amănunțit efectuat asupra lui Ion P., alături de cartea de identitate, în același buzunar interior al hainei, a fost găsit și un permis de conducere, cu însemnele autorităților române, eliberat pe numele posesorului. 

 Cu ocazia verificărilor specifice efectuate lucrătorii noştri au stabilit că toate documentele descoperite sunt false. 

Cu privire la cele constatate, cei doi tineri au declarat că au procurat documentele de la doi conaționali, ale căror date nu le cunosc, plătind sumele de 200 euro, respectiv 150 euro și că urmau să folosească documentele în Spațiul Schengen pentru a ocupa mai ușor un loc de muncă.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauze sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

  • Documente false depistate la controlul de frontieră   
  • Documente false depistate la controlul de frontieră   

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe